S********* M****** D** A**** R*****
Apelant ReclamantA************ B******* D* A** M****
Intimat PârâtG******* M*****
Apelant ReclamantS********* M*******
Apelant ReclamantS****** V*****
Apelant ReclamantRespinge cererea de lămurire a deciziei nr. 16/A/22.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia I Civilă în dosar nr. 276/102/2019, formulată de petenta Administraţia Naţională „Apele Române”, A************ B******* D* A** M**** (cu sediul). Definitivă. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată, azi, 14.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 14.07.2020Admite apelul declarat de reclamantul Sindicatul Mureşul din Apele Române, în numele şi pentru membrii de sindicat G******* M***** ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 1096/26.09.2019, pronunţată de Tribunalul Mureş. Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Mureş din Apele Române, în numele şi pentru membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâta A************ B******* D* A** M**** şi în consecinţă: Obligă pârâta la acordarea către membri de sindicat a sporului de 15% din salariul de bază pentru consemn la domiciliu, începând cu data de 1 ianuarie 2016, respectiv începând cu data angajării, pentru membri de sindicat angajaţi ulterior acestei date. Dispune actualizarea sumelor mai sus menţionate în raport cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta la plata către membri de sindicat a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale mai sus menţionate, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei sume până la data plăţii efective. Obligă pârâta să emită decizii de salarizare pentru membri de sindicat, în care să fie cuprins sporul menţionat anterior. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2019.
Hotarare 16/2020 din 22.01.2020