P******* C****** B********** P*** R*********** L**** P***** Ţ***** Z******
PetentT**** C*******
IntimatAdmite acţiunea formulată de petenta Comuna Berchişeşti, prin primar Taran Zenovia Violeta, în contradictoriu cu intimata T**** C*******. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 160 Lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 5303504/12.09.2013, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 12 ore, care se va efectua în cadrul Primăriei Comunei Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, în domeniile de activitate stabilite prin hotărâre a Consiliului local Pârteştii de Jos, judeţul Suceava. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune în 2 exemplare la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii, potrivit disp. art. 471 C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.08.2020.
Hotarare 500/2020 din 04.08.2020În baza art. 242 alin.1 Cod proc.civ., suspendă judecarea cauzei, având ca obiect „reexaminare sancţiune contravenţională”, formulată de reclamanta PRIMĂRIA COMUNEI BERCHIŞEŞTI- PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta T**** C*******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2019.
Incheiere suspendare din 03.12.2019