I**** P* P****** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3821/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul IOVAN PETRICĂ-IONEL, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 din Cod penal şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul IOVAN PETRICĂ-IONEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.12.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 19.12.2019