F******* ,****** D********
CreditorC****** Ş***** D* E******* I******** N** 1 P******
DebitorAdmite cererea formulată şi precizată de creditoarea Fundaţia „Copii Dragostei”, în contradictoriu cu debitorul Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 Popeşti, având ca obiect ordonanţă de plată. Obligă debitorul ca, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, să achite creditoarei suma de 37.344,50 lei, reprezentând rest de plată din contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor emise în perioada 15.03.2019 – 11.07.2019, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului principal, calculată conform OG nr. 13/2011. Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 15 ianuarie 2020.
Hotarare 11/2020 din 15.01.2020Mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 15.01.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2020Mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 23.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 17.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2019