Dosar 2792/262/2019 din 09.12.2019

tâlhărie (art.233 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2792/262/2019
Data dosar:
09.12.2019
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
tâlhărie (art.233 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Dispus rejudecarea la prima instanţă sau la instanţa competentă

    1) În baza disp. art. 421 pct.2 lit.b) Cod proc. penală admite apelul declarat de inculpatul O****** I**, împotriva sentinţei penale nr.868 din data de 06 noiembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Moreni pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă cu privire la acest inculpat şi cu privire la latura civilă faţă de ambii inculpaţi, potrivit considerentelor prezentei decizii. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de apelantul inculpat O****** I** pe o durată de 60 de zile începând cu data pronunţării prezentei decizii. Măsura se comunică Serviciului Supravegheri Judiciare de la domiciliul inculpatului. În temeiul disp. art. 275 alin.6 Cod procedură penală onorariul parţial în cuantum de 250 lei pentru avocatul desemnat din oficiu apelantului inculpat O****** I**, până la prezentarea avocatului ales, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova 2) În baza disp. art. 421 pct.2 lit.a) Cod proc. penală admite apelul declarat de inculpatul L**** C********* S******, împotriva sentinţei penale nr.868 din data de 06 noiembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Moreni pe care o desfiinţează în latură penală cu privire la acest inculpat, şi în rejudecare: Conform art. 424 alin.3 Cod procedură penală şi art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L**** C********* S****** durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 12.09.2019 la zi, precum şi durata reţinerii din data de 15 ianuarie 2018 până la data de 16 ianuarie 2018, conform sentinţei penale nr. 686 din data de 21 mai 2018 pronunţate de Judecătoria Moreni, definitivă prin neapelare la data de 05 iunie 2018. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Menţine actele de procedură efectuate la primul grad de jurisdicţie până la data de 06 noiembrie 2019. În temeiul disp. art. 275 alin.6 Cod procedură penală onorariul în cuantum de 868 lei pentru avocatul desemnat din oficiu apelantului inculpat L**** C********* S****** se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

    Hotarare 86/2020 din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Termen intermediar

    I. În temeiul art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 alin. (4) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de apelantul inculpat L**** C********* S******. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de apelantul inculpat L**** C********* S****** prin încheierea nr. 5 din data de 13 septembrie 2019 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Moreni, în dosarul penal nr. 2549/262/2019, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data pronun?ării prezentei încheieri. Măsurile dispuse vor fi comunicate administra?iei locului de de?inere. II. În temeiul art. 362 alin. (2) C.proc.pen rap la art. 208 alin. (5) C.proc.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de apelantul inculpat O****** I** şi menţine această măsură În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi 16 decembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD