R** & R** S*
ReclamantD* M**** F******** H*** D**** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta R&RSA, în contradictoriu cu pârâta DB M F HD SRL şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 220,64 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate emise în perioada decembrie 2017-ianuarie 2018, precum şi la plata penalităţilor contractuale de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Dată în Cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2020.
Hotararecameraconsiliu5562/2020 din 01.07.2020