G***** P********
ReclamantM***** I**
PârâtAdmite excepţia netimbrării capetelor de cerere privind obligarea pârâtului la repararea stricăciunilor şi daune interese compensatorii pentru lipsa de folosinţă invocată de instanţă, din oficiu. Anulează, ca netimbrate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la repararea stricăciunilor şi daune interese compensatorii pentru lipsa de folosinţă. Admite cererea formulată de reclamanta Gorici Polixenia în contradictoriu cu pârâtul M***** I**. Dispune evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantei, situat administrativ în Timişoara, str. Memorandului nr.13, ap.6, judeţul Timiş, imobil pe care-l ocupă fără niciun titlu. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la grefa instanţei, azi 31.10.2019.
Hotararecameraconsiliu11573/2019 din 31.10.2019