Dosar 2796/329/2019 din 25.09.2019

încuviinţare executare silită


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2796/329/2019
Data dosar:
25.09.2019
Instanta:
Judecătoria Turnu Măgurele
Departament:
Sectie fond
Obiect:
încuviinţare executare silită
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet Camera consiliu 1
  • Admite cererea

    Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Maximum, privind pe creditoarea Catană Mariana şi debitorul Sălcianu Daniel Tiberiu. Încuviinţează executarea silită, sub toate formele de executare, în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.135/12.02.2019, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, în dosarul nr. 2785/329/2018, până la îndeplinirea obligaţiei de a i se permite creditoarei să aibă legături personale cu minorii Sălcianu Victor Marian, născut la data de 19 mai 2009 şi Sălcianu Florin Cristian, născut la data de 03 iunie 2011, la domiciliu ei, după următorul program: o dată pe lună, de vineri orele 14,00 şi până duminică, la orele 13,00; două zile de Crăciun şi două zile de Paşte, în anii pari, la domiciliul pârâtului, şi în anii impari, la domiciliul reclamantei; o săptămână în vacanţa de primăvară şi o lună în vacanţa de vară, în luna august, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2019.

    Incheiere finala dezinvestire 1576/2019 din 02.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD