Dosar 2799/63/2019 din 16.04.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2799/63/2019
Data dosar:
16.04.2019
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Admite cererea

    HOT: Admite acţiunea . Obligă pârâtul C****** D* D******* C****** să recalculeze indemnizaţia de concediu cuvenită reclamantului pentru perioada 2016 – 2018 şi în continuare, prin luarea în considerare şi a sporurilor care nu au fost incluse în respectiva indemnizaţie, dar care erau acordate reclamantului pentru perioadele în care presta, în mod efectiv, activitate. Obligă pârâtul să-i achite reclamantului diferenţele dintre indemnizaţiile de concediu acordate şi cele stabilite conform dispoziţiilor instanţei, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei, până la momentul achitării efective. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 11.11.2019.

    Hotarare 1590/2019 din 11.11.2019
  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână pronunţarea

    Dispune/28.10.2019 Amână pronunţarea la data de 11.11.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi,28.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2019
  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la data de 28.10.2019 urmare a încuviintării cererii de amânare formulată de reprezentantul pârâtei.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2019
  • Sedinta din data de 02.09.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la data de 30.09.2019 pentru a reveni cu adresă către pârât.

    Incheiere de sedinta din 02.09.2019
  • Sedinta din data de 10.06.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la data de 02.09.2019 pentru a emite adresă către pârât.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD