A****** L****** - C* S***** A***
ReclamantB*** A** A******* S***
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AIRHELP LIMITED în contradictoriu cu pârâta B*** A** A******* S*** Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3787,2 lei (reprezentând echivalentul sumei de 800 euro pentru fiecare dintre cei doi pasageri) reprezentând despăgubiri întârzieri zboruri conform art. 7 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal, începând cu data de 18.06.2019 şi până la data plăţii efective. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1429,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.01.2020.
Hotarare 447/2020 din 27.01.2020Amână cauza la data de 27.01.2020 - lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 16.12.2019