Dosar 2805/189/2019 din 17.04.2019

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2805/189/2019
Data dosar:
17.04.2019
Instanta:
Judecătoria Bârlad
Departament:
JudB
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Alte soluţii

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc , invocată din oficiu. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoare, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc . Anulează capătul de cerere privind întoarcerea executării silite formulat de contestatoare , în contradictoriu cu PROSPEROCAPITAL S.A.R.L., ca netimbrat. Admite contestaţia la executare formulată de contestatoare, în contradictoriu cu PROSPEROCAPITAL S.A.R.L., şi terţii popriţi . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, data de 28.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere finala dezinvestire din 28.07.2020
  • Sedinta din data de 14.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână cauza

    În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură amâna pronunţarea pentru data 28.07.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 12:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură amâna pronunţarea pentru data 14.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 412 al.1 pct. 8 Cod procedură civilă, constată suspendată de drept judecarea prezentei cauze, având în vedere Hotărârea nr. 9/19.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi privind stabilirea listei cauzelor care se judecă la Curtea de Apel Iaşi şi instanţele din circumscripţie pe durata stării de urgenţă, raportat la dispoziţiile Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României.

  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 08.04.2020 pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână cauza

    Admite excepţia netimbrării cererii de întoarcere a executării silite, invocată din oficiu. Respinge excepţia netimbrării contestaţiei la executare, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocate de intimată, ca neîntemeiate. Acordă termen de judecată pe fondul cauzei pentru data de 26.02.2020, ora 08:30, C1, pentru când vor fi citate părţile. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.12.2019.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2019
  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă se amână pronunţarea pentru data de 17.12.2019. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă se amână pronunţarea pentru data de 03.12.2019. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă se amână pronunţarea pentru data de 20.11.2019. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C. civil 1 A
  • Amână cauza

    In vederea introducerii in cauza a tertilor popriti.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD