S* C* R** & R** S* A* B**** F****
CreditorH*** V*****
DebitorAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul H*** V*****, având ca obiect cerere de valoare redusă şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1079,77 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, suma de 662,5 lei, reprezentând contravaloare activare serviciu şi utilizare reţea Optim Nelimitat/Optim 2, precum şi penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate calculate de la data scadenţei fiecărei facturi. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11 decembrie 2019.
Hotararecameraconsiliu1648/2019 din 11.12.2019