B**** A****
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtRespinge contestaţia formulată şi completată de către contestatorul B**** A**** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel, aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 22.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 912/2019 din 22.11.2019Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 22.11.2019, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2019