I**** M*****
ReclamantA******** D* P********** B*** B**** G******* Ş***** N** 9
PârâtDispune înaintarea înscrisurilor ce au fost defăimate, în copie, şi a prezentei încheieri de şedinţă, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor ce se impun ca urmare a inscrierii în fals. Dispune înaintarea spre păstrare către grefa instanţei a originalului înscrisurilor (imputernicirea datata 27.05.2019, acordata de doamna Tigaran Valerica Georgeta, domnului Stefanescu Alexandru, respectiv procesul-verbal al adunarii generale a Asociatiei de Proprietari Bloc 3, sc. B din Bd. Gheorghe Sincai nr. 9). În temeiul art. 307 C.proc.civ. suspendă judecarea cauzei, până la pronunţarea unei soluţii penale definitive cu privire la cercetarea falsului. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată la data de 22.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 22.03.2021Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 22.03.2021.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021Pentru imposibilitatea prezentarii avocatului, amână judecarea cauzei la data de 08.02.2021.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Pentru continuitatea completului, amână judecarea cauzei la data de 07.12.2020.
Incheiere de sedinta din 26.10.2020Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 26.10.2020.
Incheiere de sedinta din 14.09.2020Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 14.09.2020.
Incheiere de sedinta din 06.07.2020În baza art. 42 alin. (6) din Anexa nr.1 la Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă instituită începând cu data de 16.03.2020.
Incheiere suspendare din 06.04.2020