B****** V*****
ReclamantS* Ş********* P*** S**
PârâtŞ********* P*****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât. Respinge acţiunea formulată de reclamantul B****** V*****, în contradictoriu cu pârâ?ii ?tefănoaia Prod SRL ?i ?tefănoaia Petrea, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă, azi, 12.02.2021.
Hotarare 24/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea la data de 12.02.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2021Amână pronunţarea la data de 29.01.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2021Pune în vedere reclamantului să achite taxa de 1100 lei aferentă efectuării expertizei în contul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (f. 739). Revenirea cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi pentru efectuarea expertizei. Acordă termen la data de 15 ianuarie 2021, la C7FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Stabileşte următorul obiectiv pentru expertiza grafoscopică: 1. Să se stabilească dacă semnătura plasată sub numele B****** V*****, în colţul din stânga jos, de pe înscrisul intitulat Hotărârea asociaţilor din data de 14.04.2008, aparţine reclamantului B****** V*****. Se va emite adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, să întocmească raportul de expertiză conform obiectivului încuviinţat, urmând a fi înaintate următoarele înscrisuri, în original: Hotărârea asociaţilor din data de 14.04.2008 (fila 102), Chitanţa din data de 23.04.2008 (f. 111), Ordinul de plată din data de 23.04.2008 (f. 112), Ordinul de plată din data de 05.08.2008 (f. 113), Ordinul de plată din data de 24.09.2008 (f. 114), Ordinul de plată din data de 31.10.2008 (f. 115), Ordinul de plată din data de 12.03.2009 (f. 116), Avizul de însoţire nr. 4067673/05.09.2007 (f. 123), Avizul de însoţire nr. 4067610/25.08.2007 (f. 124), înscrisul de la fila 125 cuprinzând specimenele de semnături din sala de judecată, specimen de semnătură înregistrat la ORC (f. 140), Contractul de împrumut autentificat sub nr. 1083/14.04.2008 de BNP Maria Apostol (f. 728). Se vor comunica ?i copii certificate după încheierile de ?edin?ă de la termenele de judecată din 17.01.2020 ?i 10.07.2020. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2020 ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Revenirea cu adresă la Biroul Executorului Judecătoresc Dumitraş Ancuţa, pentru a înainta la dosar originalul Contractului de împrumut autentificat sub nr. 1083 din 14.04.2008, sub sancţiunea amendării. Acordă termen la data de 10 iulie 2020, la C7FP, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Prorogă discutarea oricăror aspecte la data de 12 iunie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Se va emite adresă către Executor Judecătoresc Dumitraş Ancuţa pentru a înainta la dosar originalul Contractului de împrumut autentificat sub nr. 1083 din 14.04.2008, cu men?iunea ca, în situa?ia în care nu îl de?ine, să comunice la dosar precizări cu privire la acest aspect. Se vor dezata?a înscrisurile originale, respectiv ordinele de plată din data de 23.04.2008 (f. 111-112), ordinul de plată din data de 05.08.2008 (f. 113), ordinul de plată din data de 24.09.2008 (f. 114), ordinul de plată din data de 31.10.2008 (f. 115), ordinul de plată din data de 12.03.2009 (f. 116), Avizul de însoţire nr. 4067673/05.09.2007 (f. 123), Avizul de însoţire nr. 4067610/25.08.2007 (f. 124), urmând ca acestea să fie înaintate la Registrul de valori al instan?ei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13 martie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2020
Incheiere de sedinta din 14.02.2020Încuviinţează proba cu expertiză grafoscopică. Se va emite adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, pentru a preciza contravaloarea expertizei grafoscopice, durata şi contul de plată, cu precizarea că înscrisul supus verificării va fi înaintat împreună cu scripte de comparaţie ulterior următorului termen de judecată. Se va emite adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Dumitraş Ancuţa pentru a înainta la dosar Contractul de împrumut autentificat sub nr. 1083 din 14.04.2008, în măsura în care îl deţine. Se va emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a înainta originalul specimenului de semnătură. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 februarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2020.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Rectifică citativul în sensul că pârâţii se numesc Ştefănoaia şi nu Ştefăroaia. Pune în vedere părţilor să depună înscrisurile de la filele 9 şi 12 în original pentru verificarea de scripte. Se va emite adresă către ORC Suceava să ne comunice dacă au în evidenţa instituţiei un specimen de semnătură al reclamantului; în caz afirmativ să înainteze înscrisuri relevante. Prorogă calificarea excepţiei inadmisibilităţii pentru următorul termen. Amână judecata cauzei la data de 17 ianuarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.11.2019