R**** G***
ReclamantS* C******** S*
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă. Admite cererea formulată de reclamantul RĂDUM GICU, împotriva pârâtei S.C. COMCEREAL S.A. Vaslui. Dispune rezilierea contractului de arendare încheiat între reclamant şi pârâtă şi înregistrat la Consiliul Local al Comunei Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui sub nr. 365 din 01.09.2014. Obligă pârâta să lase în deplină proprietate şi să restituie reclamantei terenul arendat în suprafaţă totală de 4,11 ha, situat în extravilanul comunei Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.12.2019.
Hotarare 1343/2019 din 30.12.2019Amana pronuntarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2019Amana pronuntarea la data de 19.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019