M****** D**
ReclamantS* R*** P********* G**** S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul M****** D**, în contradictoriu cu pârâta S* R*** P********* G**** S** Suceava. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale în sumă totală de 12.247,53 lei, reprezentând: 1.072,44 lei salariu pentru luna septembrie 2017, 7.053,44 lei contravaloarea orelor suplimentare efectuate, 2.589,45 lei contravaloarea orelor de noapte prestate, 340 lei sporul pentru neacordarea repausul în zilele de sâmbătă şi duminică, 1.192,20 lei contravaloarea orelor prestate în zilele de sărbători legale, în perioada 03.10.2017-19.12.2018, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.530 lei, reprezentând onorariu expert şi onorariu de avocat. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Ia?i, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 15.06.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei
Hotarare 1487/2022 din 15.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 15.06.2022 în temeiul disp. art. 396 alin. 1 NCPC, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 02.06.2022 în temeiul disp. art. 396 alin. 1 NCPC, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2022Acordă termen la data de 18.05.2022 ora 10,00 pentru când instanţa se va pronunţa asupra obiecţiunilor formulate şi asupra onorariului definitiv expert
Incheiere de sedinta din 23.03.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.03.2022, ora 10:00, pentru a se comunica părţilor răspunsul la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 08.12.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.12.2021, ora 11:00, faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021Admite pct. 1, 2, 3, 4 şi 5 din obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Admite în parte pct. 2 şi 5 din obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză contabilă, în sensul că expertul va reface calculul drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pentru luna august 2018, cu luarea în considerare a faptului că acesta s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 10-24 august 2018, astfel cum s-a solicitat, şi va reface calculul sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal (spor de weekend), având în vedere sumele de 5 lei/lună achitate de pârâtă, conform statelor de plată, urmând ca expertul să calculeze eventuala diferenţă de spor de weekend pentru reclamant. Se va comunica expertului o copie a cererii de concediu de odihnă, anexată obiecţiunilor formulate de pârâtă. Respinge restul obiecţiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Pronun?ată astăzi, 12.05.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021Amână pronunţarea cu privire la obiec?iunile formulate de ambele părţi la raportul de expertiză la data de 12.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.09.2021, ora 11:00, pentru audierea martorului PI.
Incheiere de sedinta din 28.04.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.04.2021, ora 11:00, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 03.03.2021Pentru administrarea probelor, amână cauza la 03.03.2021, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Având în vedere că procedura de citare este viciată şi faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 09.12.2020, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Pentru a se efectua expertiza, având în vedere înlocuirea martorului
Incheiere de sedinta din 22.07.2020Amână cauza ?i acordă termen la data de 22.07.2020, ora 11:00 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Din oficiu, preschimbă termenul acordat la data de 01.04.2020 şi stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 27.05.2020, pentru când vor fi citate părţile cu menţiunea „termen preschimbat pentru prevenirea infecţiei cu Coronavirus Covid 19”. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16 Martie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 04.02.2020 prin care s-a decis continuarea protestului pe perioadă nedeterminată în forma suspendării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi la faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.04.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Acorda termen în vederea administrarii probelor încuviin?ate de instan?ă.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019