P*** G****** E*****
InculpatN******** O***** D**
InculpatC**** M***** C******
InculpatM**** L***** M*****
InculpatM**** D****
InculpatI. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpatul P*** G****** E***** (date) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (patru acte materiale). În temeiul art.66 alin.1 şi art.67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art.66 alin. 1 lit.a şi b C.pen., respectiv drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. . În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa în caz de revocare a suspendării executării sub supraveghere. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P*** G****** E*****, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către acesta; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - va comunica schimbarea locului său de muncă; - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul P*** G****** E***** va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la una din următoarele două entităţi, la alegerea consilierului de probaţiune: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 Bucureşti sau Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. şi art.96 alin.1 şi 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de deten?ie. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 11.04.2019 la 23.11.2020. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. men?ine fa?ă de inculpatul P*** G****** E***** măsura preventivă a controlului judiciar. II. În temeiul art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpatul NICOLESCU Ovidiu-Dan (date) la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 6 (şase) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale). În temeiul art.66 alin.1 şi art.67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art.66 alin. 1 lit.a şi b C.pen., respectiv drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 342 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, rezultând în final pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen., aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., care se execută potrivit art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului NICOLESCU Ovidiu-Dan, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de către acesta; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - va comunica schimbarea locului său de muncă; - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul NICOLESCU Ovidiu-Dan va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la una din următoarele două entităţi, la alegerea consilierului de probaţiune: Primăria Comunei Cocu, jud. Argeş sau Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate, Câmpulung. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. şi art.96 alin.1 şi 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de deten?ie. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 11.04.2019 la zi. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art.241 alin.11 lit.a teza I măsura preventivă a arestului la domiciliu fa?ă de inculpatul NICOLESCU Ovidiu-Dan încetează de drept. III. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpatul NICOARĂ Sergiu-Ioan (date) la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată (patru acte materiale). În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 06.05.2019 la 06.03.2021. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. men?ine fa?ă de inculpatul NICOARĂ Sergiu-Ioan măsura preventivă a controlului judiciar. IV. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art.75 alin. 2 lit. b C.pen. şi art. 76 alin. 1 C.pen., ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpatul LUPU Alexandru-Simion (date) la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată (două acte materiale). În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În temeiul art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, rezultând în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 06.05.2019 la 06.03.2021. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. men?ine fa?ă de inculpatul LUPU Alexandru-Simion măsura preventivă a controlului judiciar. Modifică conţinutul măsurii preventive, în sensul că impune inculpatului ca pe perioada controlului judiciar să nu depăşească teritoriul ţării. V. În temeiul art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art.15 din Legea 143/2000 ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpata M**** D**** (date) la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 8 (opt) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată (trei acte materiale). În temeiul art.66 alin.1 şi art.67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art.66 alin. 1 lit.a şi b C.pen., respectiv drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art.65 alin.1 C.pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen., respectiv drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. art.15 din Legea 143/2000 ?i art. 79 alin. 1 C.pen. condamnă pe aceeşi inculpată la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 lună închisoare, rezultând în final pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin.1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen., aplică inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., care se execută potrivit art. 65 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatei M**** D****, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către acesta; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - va comunica schimbarea locului său de muncă; - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata M**** D**** va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la una din următoarele două entităţi, la alegerea consilierului de probaţiune: Administraţia Domeniului Public Sector 3 Bucureşti sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. şi art.96 alin.1 şi 4 C.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de deten?ie. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpata s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 06.05.2019 la 22.01.2021. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. men?ine fa?ă de inculpata M**** D**** măsura preventivă a controlului judiciar. VI. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ?i art. 79 alin. 3 C.pen. condamnă pe inculpatul MOROI Lucian – Marian (date) la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată (patru acte materiale). În baza art.67 alin.2 şi art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 21.06.2019 la zi. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. men?ine fa?ă de inculpatul MOROI Lucian – Marian măsura preventivă a arestului la domiciliu. VII. În temeiul art. 396 alin.1 şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului CAZAC Marius-Ciprian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea n.143/2000. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen, termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) din C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 396 alin.5 din C.proc.pen. rap. la art. 16 alin.1 lit. c C.proc.pen, dispune achitarea inculpatului CAZAC Marius-Ciprian, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000. În temeiul 399 alin. 1 C.proc.pen. revocă măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul CAZAC Marius-Ciprian. În baza art. 16 alin. 1, alin. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea şi distrugerea, cu păstrare de contraprobă, a drogurilor şi a bunurilor ce poartă urme de droguri, depuse la IGPR – DCJSEO sub dovezile nr. 1047423/15.04.2019 (f. 21, vol.2, dup); nr. 1047462/18.04.2019 (f. 38, vol.2, dup), nr. 1047626/16.05.2019 (f. 95-97, vol.2 dup), nr.1047625/15.05.2019 (f.236, vol.2, dup), nr.1047860/05.07.2019 (f.346-348, vol.2, dup), nr.1047993/30.07.2019 (f.44, vol.3, dup), nr.1047890/11.07.2019 (f.17, vol.4, dup), nr.1047891/11.07.2019 (f.58, vol.4, dup) şi nr.1047971/25.07.2019 (f.19, dos. r.31534/3/2019, privind pe M**** L***** M*****. În baza art.112 alin.1 lit.f C.pen. dispune confiscarea specială a bunurilor depuse la DGPMB, potrivit dovezii seria H nr.0285378/10.06.2019 (f.236, vol.2, dup). În baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea de la inculpatul P*** G****** E***** a sumei de 4.200 lei, obţinută din vânzarea drogurilor (faptele din datele de 18.03.2019 şi 26.03.2019); 20.000 lei de la inculpaţii NICOARĂ Sergiu Ioan şi M**** D****; 3.700 lei de la inculpatul M**** L***** M***** (faptele din data de 03.05.2019, respectiv, 13.06.2019). În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 22.04.2019 (f. 62-63, vol.2, dup), asupra sumelor de 50 euro, respectiv, 2.200 lei (consemnate la UniCredit Bank sub dovezile 109180010 şi 10918011/22.05.2019 – f. 243, dup), ridicate de la inculpatul P*** G****** E*****. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 08.05.2019 (f. 304, vol.2, dup), telefoanele mobile: marca Huawei, ridicat de la inculpatul NICOARĂ Sergiu şi Samsung J7, ridicat de la inculpata M**** D****, precum şi asupra sumelor de 17.100 lei şi 750 euro (consemnate la UniCredit Bank sub dovezile 10918009 şi 1091808/08.05.2019 – f. 306-307, dup), ridicate de la inculpata M**** D****. Ridică măsura sechestrului asigurator dispus prin ordonanţa din 21.06.2019 şi dispune restituirea către inculpatul CAZAC Marius-Ciprian a autoturismului marca BMW 320 Coupe, cu nr. de înmatriculare …, serie şasiu …, precum şi a sumei de 6.950 lei, depusă conform recipisei nr.109180032/21.06.2019 la UniCredit Bank. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii M**** D****, LUPU Alexandru-Simion, NICOLESCU Ovidiu-Dan, NICOARĂ Sergiu-Ioan, MOROI Lucian-Marian şi PĂUN Gabriel-Eduard. În baza art. 274 alin. 1, alin. 2 C.proc.pen., obligă pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, astfel: -inculpaţii P*** G****** E***** şi N******** O***** D**, câte 10.000 lei fiecare (din care 8.500 lei, fiecare, în cursul urmăririi penale); - inculpaţii NICOARĂ Sergiu Ioan, M**** D**** şi LUPU Alexandru Simion, câte 9.000 lei fiecare (din care 7.500 lei, fiecare, în cursul urmăririi penale); - inculpatul M**** L***** M***** 3.500 lei (din care 2.500 lei în cursul urmăririi penale); - inculpatul CAZAC Marius-Ciprian 1.500 lei (din care 1.000 lei în cursul urmăririi penale). Onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de câte 1.495 lei, se va avansa din fondurile special alocate de către Ministerul Justiţiei. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2021.
Hotarare 376/2021 din 30.03.2021Amână pronunţarea la data de 30.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2021- Amână pronunţarea la data de 17.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021Fata de lipsa de apărare a inc. LUpu Alexandru
Incheiere de sedinta din 03.02.2021În vederea administrării probatoriului amână cauza la 03.02.2020, ora 12.00
Incheiere de sedinta din 06.01.2021În vederea administrării probatoriului amână cauza la 06.01.2020, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Faţă de lipsa de apărare, amână cauza la 09.12.2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020În vederea administrării probatoriului amână cauza la 11.11.2020
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Amână cauza la data de 14.10.2020 faţă de lipsa inculpatului Nicoară Sergiu.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020În vederea administrării probatoriului amână cauza la 16.09.2020, ora 10,30.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020În vederea administrării probatoriului amâna cauza la data de 22.07.2020.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Pentru lipsa de apăare a inculpatuzlui Cazac Marius amâna cauza la data de 24.06.2020 ora 10.00, sala 208.
Incheiere de sedinta din 28.05.2020În temeiul art. 353, alin. 10 C.pr.pen., dispune preschimbarea termenului de judecată acordat pentru data de 14.05.2020 în data de 28.05.2020, sala 239.
Rezolutie din 14.05.2020Faţă de situaţia excepţională privind starea de urgenţă precum şi situaţia particulară în care se afla o parte dintre inculpa?i care domiciliază în alte localităţi din ţară, acordă termen la data de 14.05.2020, ora 10.00, sala 243.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020Faţă de lipsa de procedură cu Moroi Lucian, acordă termen la data de 02.04.2020,ora 10.00
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen a apărătorului ales al inculpatului Moroi Lucian, amâna cauza la data de 05.03.2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020În temeiul art. 68 C.proc.pen. respinge cererea de abţinere formulată de domnul judecător Toma Sterică Dan, ca nefondată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare efectuate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, 17.12.2019
Incheiere abtinere din 17.12.2019