F***** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** I****
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 01.07.2019, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord, prime şi spor lucru sistematic peste program atestate de adeverinţa nr.29014/17.04.2019 emisă de RADET. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.07.2019 şi până la emiterea deciziei de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.12.2019.
Hotarare 4336/2019 din 06.12.2019