C********* T****
PetentP******* M*********** C********* D******* G******* P****** L*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională . Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 290 de lei, aplicată prin procesul-verbal seria DPLC nr. 194678 din data de 30.09.2019, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu menţiunea ca, în viitor, să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal seria DPLC nr. 194678 din data de 30.09.2019. Respinge, ca inadmisibilă, cererea petentei de restituire a sumei achitate cu titlu de amendă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.02.2020.
Hotarare 1429/2020 din 14.02.2020Conform dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., amână pronunţarea la data de 14.02.2020, soluţia aducându-se la cunoştinţă prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 07.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.02.2020În temeiul art. 396 C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 07.02.2020, când aceasta va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020