P***** O***
PetentRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petenta-condamnată P***** O*** , deţinută în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova, din executarea pedepsei de 6 ani şi 131 zile închisoare (MEPI nr. 5/2016), aplicată prin SP nr. 5/2016 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, ca neîntemeiată. Stabileşte ca cererea să poată fi reînnoită începând data de 19.05.2020. În baza art. 275 alin. 2 Cpp, obligă petenta-condamnată la plata sumei de 150 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie, ataşată la dosar, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2019.
Hotarare 3285/2019 din 12.12.2019