Dosar 2834/277/2019 din 16.12.2019

acţiune în constatare imobiliară (nelegalitate titlu), revendicare imobiliară şi obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2834/277/2019
Data dosar:
16.12.2019
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
acţiune în constatare imobiliară (nelegalitate titlu), revendicare imobiliară şi obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C.5
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantele Ion Eugenia Violeta şi F***** M*** în contradictoriu cu pârâta UAT Calvini. Ia act că cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 13.09.2022.

    Hotarare 865/2022 din 13.09.2022
  • Sedinta din data de 05.09.2022 la ora 09:30

    Complet: C.5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.09.2022, pentru a se studia actele si lucrările dosarului. Pronunţată în şedinţa publică la data de 5.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 09:30

    Complet: C.5
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererea de amânare formulată de pârâte si amână judecata cauzei.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2022
  • Sedinta din data de 07.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C.5
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2022
  • Sedinta din data de 13.12.2021 la ora 10:00

    Complet: C.5
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiec?iunile formulate de părţi la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C.5
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da părţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 12:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 20.09.2021, ora 10.00, având în vedere faptul că această cauză a fost rerepartizată prin sistemul ciclic la completul de judecată C.5.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 11:30

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 11:30

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea efectuării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru audierea martorului admis în înlocuire.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 11:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantelor şi acordă cauzei un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 10:30

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da posibilitate reclamantelor să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 05.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Stare de urgenta

    În temeiul dispoziţiilor Decretului Preşedintelui României nr.240/2020, a dispoziţiilor Hotărârii nr.257/17.03.2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi potrivit Hotărârii nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, pe durata stării de urgenţă se suspendă de drept judecata în prezenta cauză.

    Rezolutie din 05.05.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat pentru data de 05.05.2020.

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C.C.civ.1
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de din oficiu de către instanţă, şi în consecinţă; In temeiul art.230 c.p.civilă dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în dosarul nr. 2834/277/2019 stabilit pentru data de 31.03.2020, în termenul de judecată din data de 05.05.2020, cu citarea părţilor. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 11.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru administrarea probatoriilor încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD