A******** S******* T*****
PetentP******** D* P* L**** J********** S***** 2
IntimatRespinge cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei care au fost prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, 15.01.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 15.01.2020Pentru a da posibilitatea petentei să înainteze la dosarul cauzei în 2 exemplare actele constitutive ale asociaţiei, rectificate, cu privire la sediul asociaţiei, precum şi certificate de cazier fiscal, actualizate.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019