Dosar 2837/117/2019 din 20.08.2019

contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2837/117/2019
Data dosar:
20.08.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 AS
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta CAM împotriva pârâtei CJPC. Obligă pârâta să emită o nouă decizie în vederea acordării indemnizaţiei reparatorii prevăzută de art. 4 alin. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul cererii din data de 20.09.2018, începând cu data de 01.10.2018, precum ?i să plătească reclamantei sumele cuvenite actualizate cu indicele de inflaţie de la data scaden?ei până la data plă?ii efective Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2020.

    Hotarare 135/2020 din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 AS
  • Amână cauza

    in vederea comunicarii actelor aflate în dosarul reclamantei şi Precizarii de actiune

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 AS
  • Amână cauza

    Respinge declaraţiile de abţinere formulate de asistentii judiciari PCE si RI de la soluţionarea dosarului nr. 2837/117/2019 al Tribunalului Cluj. Fără cale de atac. Data in şedinţa Camerei de Consiliu si citita in şedinţa publica azi 19 noiembrie 2019.

    Incheierefinalacameraconsiliu572/2019 din 19.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD