p********** T*** I* D**
InculpatÎn baza art.396 alin.1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul plt. adj. ?ef TI?A DAN din cadrul Inspectoratului pentru Situa?ii de Urgen?ă „Basarab I” al jude?ului Dâmbovi?a (), aflat în arest la domiciliu, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 ?i art.7 alin.1 lit. c) din Legea nr.78/2000 (fapta din 26.09.2019). În temeiul art.67 alin.2 C.pen. rap. la art.289 alin.1 teza ultimă şi la art.66 alin.1 C.pen. stabileşte inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita orice activităţi care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizaţii, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfăşurării unor activităţi, constatarea şi/sau sancţionarea contravenţiilor, pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art.67 alin.1 C.pen. rap. la art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen. stabileşte inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de a părăsi teritoriul României şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen. În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul plt. adj. ?ef TI?A DAN la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 ?i art.7 alin.1 lit. c) din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (3 acte materiale: februarie 2019, martie 2019, 25.09.2019). Conform art.62 rap. la art.61 alin.1-3 şi alin.4 lit. c) C.pen. stabileşte inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă şi fixează cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei. În temeiul art.67 alin.2 C.pen. rap. la art.289 alin.1 teza ultimă şi la art.66 alin.1 C.pen. stabileşte inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita orice activităţi care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizaţii, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfăşurării unor activităţi, constatarea şi/sau sancţionarea contravenţiilor, pe o perioadă de 4 (patru) ani. În temeiul art.67 alin.1 C.pen. rap. la art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen. stabileşte inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de a părăsi teritoriul României şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 (patru) ani. În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen. Conform art.38 alin.1 C.pen. constată că faptele se află în concurs real şi în temeiul art.39 alin.1 lit. b) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 (un) an închisoare, în final aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare. Potrivit art.39 alin.1 lit. e) C.pen. aplică inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă şi fixează cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei. În baza art.45 alin.2 şi alin.3 lit. a C.pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita orice activităţi care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizaţii, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfăşurării unor activităţi, constatarea şi/sau sancţionarea contravenţiilor, precum şi a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen., pe o perioadă de 4 (patru) ani. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor enumerate mai sus va începe, conform art.68 alin.1 lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.45 alin.5 C.pen. rap. la art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen. Conform art.65 alin.3 C.pen. pedeapsa accesorie se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. Potrivit art.69 alin.1 şi 3 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. În temeiul art.399 alin.1 C.pr.pen. menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul plt. adj. ?ef Ti?a Dan. Conform art.72 alin.1 C.pen. şi art.399 alin.9 C.pr.pen. compută din durata pedepsei închisorii pronun?ate perioada re?inerii, a arestării preventive ?i a arestului la domiciliu de la 27.09.2019 ora 01.55 până la 28.09.2019 ora 01.55, de la 03.10.2019 la 12.12.2019 şi de la 17.12.2019 la zi. Potrivit art.289 alin.3 şi art.112 alin.1 lit. e) C.pen. confiscă de la inculpat suma de 9.000 lei, din care sumele de 6.229 lei şi 50 Euro (echivalent 238,95 lei, la cursul oficial de la data pronunţării) au fost indisponibilizate de organele de urmărire penală. Menţine sechestrul asigurător instituit de către organul de urmărire penală prin ordonanţa nr.954/P/2019 din 09.10.2019 asupra sumelor ridicate de la inculpat. În baza art.20 din Legea nr.78/2000 şi art.249 alin.1, 2 şi 4 C.pr.pen. instituie sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 17.532,05 lei, reprezentând restul sumei supuse confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat şi cuantumul amenzii penale. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul plt. adj. ?ef Ti?a Dan la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în privinţa măsurii asigurătorii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2020.
Hotarare 6/2020 din 21.01.2020Amână solutionarea cauzei la data de 21.01.2020.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019