E****** R****** A******** R********** S*
PârâtE****** R****** A******** R********** S* P*** S******** T********
PârâtS**** M****** I****
IntervenientC** S******** S**** S**
ReclamantAdmite în parte acţiunea introdusă de reclamanta Car Solutions Sedma S.R.L în contradictoriu cu pârâta Euroins România Asigurare Reasigurare SA şi intervenientul forţat Sîrbe Mihăiţă Ionuţ. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1536,76 lei reprezentând diferenţă despăgubire calculată în dosarul nr. EJ00640320. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, aferente sumei de 3547,44 lei, calculate în perioada 08.09.2019-16.09.2019. Respinge în rest cererea. Obligă pârâta Euroins România Asigurare Reasigurare SA să plătească reclamantei Car Solutions Sedma S.R.L. suma de 132,57 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 04.03.2020.
Hotarare 2749/2020 din 04.03.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 4.03.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020