P****** I****
PetentA. În temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admite cererea de modificare a pedepsei, formulată de petentul P.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud. I. Constată că petentul se află în executarea unei pedepse rezultante principale de 4 ani şi 2 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 345/2019 a Judecătoriei Braşov, definitivă la data de 13.06.2019, prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 476/2019 – MEPI 424/2019, compusă din următoarele: - 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de exploatarea cerşetoriei, prev. de art. 214 alin. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal(fapta din iulie-octombrie 2017); - 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal(fapta din data de 30.10.2017). II. Constată că prin Sentinţa penală nr. 1069/2017 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2017, a fost condamnat petentul la pedeapsa de: - 1800 lei amendă penală, pentru comiterea infracţiunii de încălcarea solemnităţii şedinţei, prev. de art. 278 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Codul penal. III. În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, constată că pedepsele menţionate la pct. I. şi II. au fost dispuse pentru infracţiuni concurente. IV. Descontopeşte pedepsele rezultante menţionate la punctele I. şi II., repune în individualitatea lor pedepsele componente şi înlătură sporul aplicat. V. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, contopeşte două pedepse cu închisoarea, prin aplicarea celei mai grele, de 4(patru) ani, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime(1/3) din totalul celorlalte, respectiv 2 luni, în final ajungându-se la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi două luni de închisoare, pe care o va executa petentul în regim de detenţie, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii de 1800 de lei(180 de zile amendă x 10 lei/zi amendă). În temeiul art. 40 alin. (3) din Codul penal, scade din pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului durata executată, respectiv durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, din perioada 30.10.2017-27.07.2018 şi începând cu data de 28.10.2018 la zi. Anulează mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 345/2019 a Judecătoriei Braşov şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale susmen?ionate. B. Respinge cererea petentului, cu privire la aplicarea în ceea ce îl priveşte a dispoziţiilor art. 551 din Legea 254/2013, ca neîntemeiată. În temeiul art. 272 alin. (1) rap. la art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu al petentului, în cuantum de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.
Hotarare 1087/2019 din 13.11.2019Amână pronunţarea la data de 13.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 30.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019În vederea depunerii la dosar de către petent a înscrisurilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019