B*** S****
ReclamantP****** N****** - C******
ReclamantS********* D* T******** B******** S** S*
PârâtAdmite, în parte, cererea. Obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant sumele reprezentând diferenţa dintre sporul pentru orele consecutiv lucrate aferente zilelor de repaus săptămânal (zilele a 6 şi 7 de activitate continuă) în conformitate cu prev. art. 119 (4) lit. d) din CCM 2016-2018, art. 118 alin. (4) lit. d) din CCM 2019-2020 şi actele adiţionale, încheiate la nivel de unitate şi sumele deja achitate cu acest titlu, prin raportare la perioada lucrată începând cu luna iulie 2016, actualizată cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi expert. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 21.12.2022.
Hotarare 3436/2022 din 21.12.2022Amână pronunţarea la data de 21.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,15.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2022Amână pronunţarea la data de 15.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,08.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 08 Decembrie 2022 pentru când soluţia se va dispune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 Noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022Pentru ca pârâta să depună înscrisuri
Incheiere de sedinta din 29.09.2022Respinge ca nefondate obiecţiunile la raportul de expertiză. Citează pârâta cu menţiunea depunerii Contractului colectiv de muncă aferent perioadei 2012-2013 şi anexele la acesta. Pronunţată azi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Amână pronunţarea pe obiecţiuni la raportul de expertiză la data de 09.06.2022. Acordă termen pe fondul cauzei la data de 29.09.2022, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022Pentru a se lua cunostinta de obiectiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.04.2022Pentru a se lua cunostinta de raportul de expertiza intocmit in cauza.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Lipsa raport expertiza.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022In vederea finalizarii raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 14.10.2021Pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile dispuse de instanţă, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 14.10.2021, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 10.06.2021faţă de lipsa raportului de expertiză, Pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile dispuse de instanţă
Incheiere de sedinta din 25.03.2021Amână cauza pentru ca pârâtul să depună îînscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021pentru ca pârâta să depună la dosar toate înscrisurile începând cu luna martie 2013
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Pentru a se depune la dosar înscrisuri de către părţi, Pentru ca reclamanţii să precizeze în mod concret ce sporuri nu au fost luate în calcul
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Suspendat de drept pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit dispoz. art.63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Având in vedere Hotărârea nr. 7 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Ilfov, întrunită în şedinţa din 11.03.2020, prin care s-a hotărât, cu majoritate de voturi suspendarea activităţii de judecată în perioada 12 martie 2020 - 10 aprilie 2020, cu excepţia cauzelor urgente, cu reevaluarea situaţiei şi posibilitatea prelungirii măsurii în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional, în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul gripal COVID-19, a asigurării sănătăţii şi securităţii în muncă a judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex, funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Ilfov, în scopul asigurării bunei desfăşurări a activităţii de judecată şi a serviciului de relaţii cu publicul, va amâna cauza,
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având in vedere Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Ilfov, întrunită în şedinţa din 29.01.2020, prin care s-a hotărât cu majoritate de voturi, suspendarea activităţii de judecată începând cu 30.01.2020 pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente,
Incheiere de sedinta din 30.01.2020