Dosar 2859/63/2019 din 17.04.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2859/63/2019
Data dosar:
17.04.2019
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Admite cererea

    Hot: Admite acţiunea. Obligă pârâtul P************ C****** să recalculeze indemnizaţia de concediu cuvenită reclamantului pentru perioada 2016 – 2018 şi în continuare, prin luarea în considerare şi a sporurilor care nu au fost incluse în respectiva indemnizaţie, dar care erau acordate reclamantului pentru perioadele în care presta, în mod efectiv, activitate. Obligă pârâtul să-i achite reclamantului diferenţele dintre indemnizaţiile de concediu acordate şi cele stabilite conform dispoziţiilor instanţei, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei, până la momentul achitării efective. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 16.09.2019.

    Hotarare 1157/2019 din 16.09.2019
  • Sedinta din data de 01.07.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la data de 16.09.2019 pentru a comunica reclamantului înscrisurile depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2019
  • Sedinta din data de 03.06.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 CAF
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la data de 01.07.2019 pentru a emite adresă către pârâtă.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD