Dosar 2861/62/2019 din 31.07.2019

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2861/62/2019
Data dosar:
31.07.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2022 la ora 11:45

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În baza art. 174 (1) din Legea nr. 85/2014 dispune închiderea procedurii insolvenţei deschise faţă de debitoarea EQUIP CLEAN SRL. Notifică închiderea procedurii debitoarei, creditorilor, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Onorariul lichidatorului judiciar EOS Insolvency SPRL, în cuantum de 5000 lei + TVA şi cheltuielile de procedură în cuantum de 176,18 lei vor fi achitate conf. art. 39 din L. nr. 85/2014. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi 16.02.2022, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 130/2022 din 16.02.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru rămânerea definitivă a sentinţei pronunţată în răspunderea administratorului şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, acordă t. la 16.02.2022, ora 11:45.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii până la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţată în răspunderea administratorului, acordă termen de control la 20.10.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru rămânerea definitivă a sentinţei pronunţată în răspunderea administratorului, acordă termen de control la 16.06.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în răspunderea administratorului şi efectuarea de propuneri privind procedura, acordă t. la 28.04.2021, MA.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii procedurii falimentului,în sensul identificării bunurilor societăţii, acordă termen de control la 13.01.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Dispune intrarea debitoarei EQUIP CLEAN SRL în faliment prin procedura simplificată. In baza art.45 alin. 1 lit. d si art. 145 din Legea nr.85/2014 numeşte lichidator judiciar EOS Insolvency SPRL, care va exercita atribuţiile prevăzute de art.63;55, 97 al.1; 106, 146 al.3 si 147 al.3 din Legea nr.85/2014. Stabileşte onorariul lichidatorului judiciar, 300 lei fără TVA şi un onorariu de succes de 1% fără TVA din valoarea fondurilor obţinute în beneficiul creditorilor. Dispune dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptul de administrare al debitorului de la data pronunţării prezentei. Dispune ca in termen de maximum 10 zile de la data pronunţării prezentei sa se realizeze predarea gestiunii averii debitorului către lichidator, precum şi a tuturor documentelor si informaţiilor debitorului . Dispune ca lichidatorul desemnat sa procedeze la notificarea prezentei debitorului, tuturor creditorilor debitorului, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii, in condiţiile art.99 si art.146 al.1 din Legea nr.85/2014, precum şi publicarea in Buletinul procedurilor de insolvenţă. Stabileşte termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii, data de 31.08.2020, termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor, data de 10.09.2020, termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor, 24.09.2020. Lichidatorul desemnat va proceda de îndată la punerea de sigilii asupra bunurilor din averea debitorului conform art.151 al.1 din Legea nr.85/2014, cu excepţia bunurilor enumerate la alin.3 al aceluiaşi articol şi la realizarea operaţiunilor de lichidare a averii debitorului. Se va face şi aplicarea art.151 al.4 din Legea nr.85/2014. Stabileşte termen de judecată la data de 04.11.2020, MA, ora 14,00. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi 15.07.2020, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare intermediara 469/2020 din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Stare de urgenta

    suspendat stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 20.12.2019 la ora 9:00

    Complet: CI6-CC
  • Amână cauza

    Termen preschimbat

    Incheiere de sedinta din 20.12.2019
  • Sedinta din data de 25.11.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Deschidere procedură generală

    Admite cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în contradictoriu cu debitoarea SC EQUIP CLEAN SRL. Constată că debitoarea este în stare de insolvenţă şi, în consecinţă: Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea SC EQUIP CLEAN SRL. Desemnează administrator judiciar EOS INSOLVENCY SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr.85/2014, cu o retribuţie provizorie lunară de 300 lei fără TVA şi un onorariu de succes de 1% fără TVA din valoarea fondurilor obţinute în beneficiul creditorilor, căruia îi stabileşte atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014. Dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolvenţei debitorului, creditorilor debitorului, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni, instanţelor judecătoreşti din raza Tribunalului Braşov, băncilor autorizate la care debitorul are conturi deschise, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă. Prezenta se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune trimiterea tuturor notificărilor şi efectuarea demersurilor de publicare de către administratorul judiciar, conform prevederilor art.100 din Legea nr.85/2014, precum şi a celorlalte prevederi cuprinse în Legea nr.85/2014. Dispune ca administratorul judiciar să inventarieze bunurile debitorului conform art.101 din Legea nr.85/2014. Dispune depunerea la dosar de către debitor a tuturor documentelor şi informaţiilor debitorului, conform art.67 alin.1 din Legea nr.85/2014, în termen de 10 zile, de la data notificării prezentei. Dispune ca debitorul să pună la dispoziţia administratorului judiciar şi creditorilor care deţin cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la data de 10.01.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 31.01.2020, iar termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 25.02.2020. Dispune convocarea de către administratorul judiciar a primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 06.02.2020. Dispune deschiderea de către debitor şi/sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Stabileşte termen de judecată 05.03.2020. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 25.11.2019, cf. art. 396 al. 2 C.p.civ.

    Hotarare intermediara 1480/2019 din 25.11.2019
  • Sedinta din data de 21.11.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la 25 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2019
  • Sedinta din data de 07.11.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 21 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână cauza

    pentru citarea debitorului la sediul social şi la domiciliul administratorului

    Incheiere de sedinta din 12.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD