D***** R***** L******
InculpatI. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.p.p., 1.Condamnă pe inculpatul D R L, fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta prev. de art. 335 alin 1 C.p. 2.Condamnă pe inculpatul D R L la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, are o imbibatie alcoolica de peste 80 g/l alcool pur in sange, fapta prev. de art. 336 alin 1 C.p. II. În temeiul art. 38 alin. 2 C.p. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 9 luni), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 1 lună închisoare. III. În temeiul art. 91 şi 92 C.p., Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului D R L de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D R L va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau Regia autonomă a domeniului public Cluj. Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. IV. Cheltuieli de judecată şi alte dispoziţii Obligă pe inculpatul D R L la plata sumei de 420 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 320 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 26.06.2020.
Hotarare 448/2020 din 26.06.2020