C***** S******
ContestatorB***** G****** V*****
IntimatG***** N* N****** - d******
DebitorG**** E****
DebitorG***** E****
DebitorAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1757/19.12.2019 a Judecătoriei Pucioasa, prin care s-a soluţionat obiectul dosarului nr.2872/283/2919 disjuns din dosarul nr. 2658/283/2017*-rejudecare, în sensul că, la pagina nr.3 a acestei sentinţe, se va menţiona corect: „În timpul punerii în executare de către BEJ Gruianu Viorel a dosarului nr.29/03.06.2014 pârâţii au desfiinţat acel solar, iar asupra garajului (care era de fapt o polată făcută din ţevi de metal cu acoperiş din plăci ondulate şi al cărei perete din fundul acesteia era asigurat tocmai de gardul ce era construit pe toată lăţimea de 12 m a curţii unde se aflau loturile de terenuri şi drumul de trecere lat de 2,5 m), au desfiinţat acoperişul şi ţevile pe care era susţinut acesta, însă, dat fiind faptul că unul din pereţii gardului îl constituia gardul, pârâţii au desfiinţat construcţiile garaj şi anexe şi au mai construit în acel timp încă două garduri cu porţi din plasă de sârmă montată pe ţevi metalice. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, astăzi, 26.01.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.01.2021Respinge cererea având ca obiect „îndreptare eroare materială”, formulată de petentul-contestator Ciuică Stelian, cu privire la sentinţa civilă nr. 1757/19.12.2019, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. 2872/283/2019, având ca obiect “contestaţie la executare – dosar de executare nr. 29/2014 – disjuns din dosarul nr. 2658/283/2017*”, în contradictoriu cu intimatul B***** G****** V*****, cu sediul în Pucioasa, str. Nicolae Titulescu, nr. 1, Judeţ Dâmboviţa, intimaţi/debitori fiind G**** E**** şi Gorgon Nicolae – decedat la data de 19.03.2015, cu moştenitorii G***** E**** şi G**** E****. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţa publică din 20.02.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.02.2020Având în vedere Hotărârea nr.1/21.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Pucioasa amână judecarea cauzei la data de 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Respinge cererea având ca obiect "contestaţie la executare", dosar de executare nr. 29/2014”, privind pe contestatorul Ciuică Stelian, în contradictoriu cu intimatul B***** G****** V*****, cu sediul în Pucioasa, str. Nicolae Titulescu, nr. 1, Judeţ Dâmboviţa, intimaţi/debitori fiind G**** E**** şi Gorgon Nicolae – decedat la data de 19.03.2015, cu moştenitorii G***** E**** şi G**** E****. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2019.
Hotarare 1757/2019 din 19.12.2019