R*** S**** C*******
InculpatÎn baza art. 396 alin 1, 2 şi 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul R*** S**** C******* - la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, corespunzător a 150 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. (2) C.pen. (fapta din 16.04.2017). Constată că fapta ce face obiectul prezentei este concurentă cu infracţiunea ce a făcut obiectul sentinţei penale nr. 3691/27.12.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare. În baza art. 40 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. c) C.pen. contopeşte pedepsele cu amenda în cuantum de 3000 lei, respectiv 2000 lei şi aplică pedeapsa cea mai grea de 3000 lei, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă de 2000 lei în final stabilind în sarcina inculpatului R*** S**** C******* pedeapsa rezultantă de 3.666, 66 lei amendă penală. Constată că inculpatul a achitat deja amenda penală de 2000 lei dispusă prin sentinţa penală nr. 3691/27.12.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare. În baza art 40 alin 3 C.Pen scade din amenda penală rezultantă de 3666,66 lei aplicată inculpatului prin prezenta, amenda penală executată deja de 2000 de lei, astfel că în final inculpatul R*** S**** C******* urmează a executa pedeapsa amenzii penale de 1.666,66 lei. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.03.2020.
Hotarare 561/2020 din 03.03.2020Stabileşte pronunţarea la data de 03.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020