G**** M*****
InculpatM****** V***
InculpatS* A****** S**
Parte vătămatăI. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.pr.pen., raportat la art. 228 alin. 1 din C.pen., cu aplic. art. 44 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul GHIŢĂ MARIAN la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 02.11.2019). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 2 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare dispuse prin sentinţa penală nr. 511/2019 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, def. la data de 16.10.2019, în dosarul nr. 7910/303/2019. În baza art. 96 alin. (4) C.pen., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Ghi?ă Marian prin sentinţa penală nr. 511/2019 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, def. la data de 16.10.2019, în dosarul nr. 7910/303/2019. În baza art. 44 alin. 2 din C.pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte cele două pedepse cu închisoarea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 2 luni închisoare (o treime din 6 luni), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (1) C.pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. II. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.pr.pen., raportat la art. 228 alin. 1 din C.pen., condamnă pe inculpatul M****** V*** la pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 02.11.2019). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire ?colară ori de calificare profesională; În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agen?iei Municipale pentru Ocuparea For?ei de Muncă – Bucure?ti sau în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ie Socială Sector 6 Bucureşti pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpa?ii G**** M***** ?i M****** V*** până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, dispusă prin ordonanţa nr. 9153/P/2019 din data de 08.11.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Ghi?ă Marian durata reţinerii din prezenta cauză de la data de 08.11.2019 - 09.11.2019 (o zi) ?i durata reţinerii ?i arestării preventive în cauza în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 511/2019 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, def. la data de 16.10.2019, în dosarul nr. 7910/303/2019, de la data de 10.03.2019-11.03.2019 (o zi), de la 07.05.2019-23.09.2019. Ia act că persoana vătămată S* A****** S** nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. În baza art. 404 alin. 4 lit. d din C.pr.pen., raportat la art. 112 alin. 1 lit. e din C.p., confiscă de la inculpa?ii G**** M***** ?i M****** V*** suma 50 euro (25 de euro de la fiecare) ce a fost obţinută de către inculpaţi din vânzarea generatorului sustras. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e) raportat la art. 274 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpaţii G**** M***** ?i M****** V*** la plata sumei de 2000 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 1663 de lei fiecare rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.05.2020.
Hotarare 1003/2020 din 06.05.2020Stabileşte pronunţarea la data de 06.05.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 29.04.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2020verificări cu privire la inculpatul M****** V***
Incheiere de sedinta din 15.04.2020