C***** V****
ReclamantR*** M*****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul Primăria Comunei Veţca în contradictoriu cu intimatul R*** M***** , şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 500 lei aplicată contravenientului (intimatului) prin procesul-verbal seria PMSY nr.0031468 din 28.03.2019 cu sancţiunea obligării contravenientului la 40 de ore activităţi în folosul comunităţii, ce se vor efectua de către intimat la Primăria Comunei Veţca, jud. Mureş, în domeniile păstrării curăţeniei, igienizării localităţii, curăţării spaţiilor verzi, şanţurilor şi a imobilelor din domeniile public şi privat ale unităţii administrativ teritoriale menţionate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 26.11.2019.
Hotarare 1476/2019 din 26.11.2019