C***** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la data de 31.10.2019, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul cu 508/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drum public, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice” prevăzute de art. 336 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 şi art. 43 al. 1Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 al. 2 din Codul penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Incheierefinalacamerapreliminara din 30.12.2019