Dosar 2891/111/2019 din 25.09.2019

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2891/111/2019
Data dosar:
25.09.2019
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 10:00

    Complet: Civil LM 7
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII BEIUŞ, invocată de instanţă din oficiu. Respinge contestaţia formulată de contestatoarea BUDĂU VERONICA în contradictoriu cu intimata CASA LOCALĂ DE PENSII BEIUŞ ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de exerciţiu. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 12.12.2019.

    Hotarare 1152/2019 din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 9:00

    Complet: Civil LM 7
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea depunerii concluziilor scrise, amana pronuntarea cauzei pentru data de 12 decembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD