D**** I****
PetentP******* C****** S*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de reclamanta D**** I**** împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PS/0017 nr. 4 din 20.09.2019 în contradictoriu cu pârâta COMUNA SUDIŢI. Face aplicarea legii contraven?ionale mai favorabile. Reduce cuantumul amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat, de la suma de 50.000 lei la suma de 5.000 lei. Repune reclamanta în termenul de 15 zile pentru achitarea sumei de 2.500 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ sanc?ionator, termen care se calculează începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Respinge plângerea în rest, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 30 octombrie 2020.
Hotarare 840/2020 din 30.10.2020Amână pronunţarea la data de 30 octombrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020Amână pronunţarea la data de 23.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020Pentru consemnarea de către petenta D**** I**** a onorariului de expertiză de 1200 lei.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
În temeiul art. 400 c.proc.civ. repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia contradictorie a părţilor efectuarea în cauză a unei expertize topocadastrale. Acordă termen la data de 19.03.2020 cu citarea părţilor. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 18 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020amana pronunţarea la data de 18.02.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2020amana pronuntarea la data 11.02.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2020amana pronuntarea la data de 06.02.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020