P****** C******* M*****
ReclamantM**** T****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul P C M Marmaţiei, strada Dr. , nr. 20A, judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâţii M T, domiciliat în municipiul strada , nr. 23, ap. 34 judeţul Maramureş şi Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş-- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în Mun. Baia Mare, strada Şcolii nr. 1, jud. Maramureş, având ca obiect „obligaţia de a face”. Obligă pârâtul M**** T**** ca în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei să procedeze la radierea ATV - ului marca Bashan Predator, seria şasiu L80SDNLCXB1002193, cu numărul de înmatriculare MM 82 PCM, de pe numele reclamantului, iar în caz de neconformare, va fi obligat Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor ca după trecerea acestui termen să radieze autoturismul din evidenţele sale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighetu-Marmaţiei, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 19 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Hotarare 2938/2019 din 19.11.2019