C******* N******** D* C** F***** C** S** P*** S******** R******** D* C** F***** B****** P*** R**** L****
ReclamantC***** T******* S*** P*** R**** L****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE BRAŞOV în contradictoriu cu pârâta CSILLA TRANSCOM SRL şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata sumei în cuantum de 2657,81 lei, reprezentând debit principal, precum şi la plata sumei în cuantum de 189,98 lei, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere calculate până la data de 10.06.2019, respectiv la plata, în continuare, a penalităţilor contractuale de întârziere până la data achitării integrale a debitului principal. Obligă pârâta la plata sumei în cuantum de 255,99 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată datorate reclamantei. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată, azi 05.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1762/2021 din 05.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 05.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2021Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 26.02.2021, care va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2021Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 12.02.2021, care va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021pentru a se realiza procedura legal de citare cu pârâta, amână cauza la data de 29.01.2021, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 06.11.2020Acordă termen de judecată la data de 06.11.2020, ora 13:00, pentru comunicarea si îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă.
Incheiere de sedinta din 31.07.2020