A**** A*****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău având ca obiect arestarea preventivă a inculpatului A**** A*****. În baza art. 202, alin. 1, 3 şi 4, lit. e C. proc. pen., art. 223, alin. 1, lit. a şi alin. 2 C. proc. pen. şi art. 226 C. proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului A**** A*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 C. pen., pentru o perioada de 30 de zile, de la data de 29.10.2019 pâna la data de 27.11.2019, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă faţă de inculpatul A**** A*****. Ia act că inculpatul a fost asistat în prezenta cauză de apărători aleşi. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 29.10.2019, ora 14.15.
Incheierefinalacameraconsiliu119/2019 din 29.10.2019