Dosar 2907/314/2019 din 20.03.2019

plângere contravenţională


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2907/314/2019
Data dosar:
20.03.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta CIOATĂ ANCA-SIMONA în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA. Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PSVX nr. 234130 din 07.03.2019, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e OUG 195/2002 şi, în consecinţă, înlătură sancţiunea avertismentului aplicată pentru această faptă şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal indicat. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.10.2019.

    Hotarare 4382/2019 din 09.10.2019
  • Sedinta din data de 24.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.10.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părţi. Se va emite o adresă către intimatul IPJ Suceava cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei un exemplar lizibil al procesului-verbal de contravenţie, precum şi înregistrarea video a faptei reţinute în sarcina petentei. Amână judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2019, ora 8:30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2019.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD