S* R****** S**
ReclamantP*** P*** M*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul P. P. - M., şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.807,32 lei cu titlu de despăgubiri precum şi dobânda legală de la data 01.02.2019 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 22.488,96 lei, cu titlu de daune interese, precum şi dobânda legală de la data 01.02.2019 şi până la data de 19.03.2019. Dispune compensarea par?ială a sumelor datorate de către pârât, cu suma de 450 euro (garanţia), echivalentul în lei la data compensării, pârâtul urmând a achita suma ce excede garan?iei de 450 euro. Obligă pârâtul la plata sumei de 2.100 lei, în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert). Respinge celelalte pretenţii. Respinge cererea reconvenţională formulată de reclamantul pârât reconvenţional P. P. – M. în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvenţional S.C. R. S.R.L. ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată azi, 22.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 436/2021 din 22.04.2021Amână pronun?area în cauză la data de 22.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Amână cauza pentru a se emite adresă către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatiunii, se fixează termen de judecată la data de 14.01.2021, sala 10, ora 11.00, complet LM4, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Amână pronun?area la data de 16.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020Suspenda judecarea cauzei in temeiul art. 242 C.pr.civila pana la îndeplinirea obligatiilor de catre reclamant.
Incheiere suspendare din 05.11.2020Pentru a se comunica cu părţile raportul de expertiză întocmit în cauză.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020in vederea efectuării expertizei contabile încuviintata in cauza
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul nr.195/16.03.2020
in vederea efectuării expertizei contabile încuviintata in cauza
Incheiere de sedinta din 06.02.2020in vederea efectuării expertizei contabile încuviintata in cauza dupa ce recl. va face dovada achitării avansului onorar expertiza in suma de 800 lei in termen de 5 zile sub sanctiunea decaderii din proba in caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019In vederea emiterii unei adresa catre B.L.Expertiza cu solicitarea de a comunica o lista cu experti contabili.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Pentru ca recl. sa depuna la dosar actele solicitate de catre instanta si in vederea citarii paratului cu mentiunea la interogator sub sanctiunea prevăzută de art. 358 c.pr.civilă în caz de neconformare,
Incheiere de sedinta din 20.09.2019Pentru a se emite adresa la societatea reclamanta in vederea comunicarii înscrisurilor solicitate de instanta.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019