S*** M**** L*** T**** S** - L* C*** A** P****** B*****
ReclamantS* K** A** T**** S** - P*** R****** L****
PârâtAdmite acţiunea principală având ca obiect „rezoluţiune contract”, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. MIHAI LUCA TRANS SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC KEY AMY TRANS SRL. Dispune rezoluţiunea contractului de transport nr. 677 din 01.10.2018 încheiat între părţi. Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 44428,89 lei reprezentând contravaloare daune-interese. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru suma de 44428,89 lei, începând cu data de 20.12.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2599 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC KEY AMY TRANS SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. MIHAI LUCA TRANS SRL ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2020.
Hotarare 4371/2020 din 10.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 10.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2020Amână pronun?area la data de 03.12.2020. Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 18.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020Respinge, ca neîntemeiată, cererea de abţinere formulată de jud. Oana Elena Strugariu, titular al completului C10, în dosarul nr.2912/314/2019 al Judecătoriei Suceava. Dispune trimiterea cauzei la completul C10 în vederea continuării judecăţii. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei astăzi, 17 noiembrie 2020.
Incheiere abtinere din 17.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2020, ora 12,00, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 23.09.2020.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2020, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant conven?ional, să facă dovada imposibilită?ii prezentării martorei Chirilă Maria Magdalena la termenul de astăzi, sub sanc?iunea amendării. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 08.07.2020.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2020, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant conven?ional, să certifice înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru conformitate cu originalul ?i să depună la dosar un extras O.N.R.C. prin care să facă dovada calită?ii de administrator al societă?ii reclamante a d-lui Mihai Avram Daniel, până la următorul termen de judecată. Ia act că păr?ile, prin reprezentan?i conven?ionali, se obligă să asigure prezen?a martorilor la următorul termen de judecată în vederea audierii, fără emiterea de cita?ii în prezenta cauză. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Respinge excep?ia lipsei calită?ii procesuale active invocată de către pârâta S.C. KEY ARMY TRANS SRL, prin reprezentant convenţional, ca neîntemeiată. Prorogă pronun?area asupra probatoriului pentru următorul termen de judecată. Fixează termen de judecată la data de 26.02.2020, cu citarea păr?ilor. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Respinge excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive. Prorogă pronun?area asupra excep?iei lipsei calită?ii procesuale active. Pune în vedere reprezentantului conven?ional al reclamantei să depună la dosar copia contractului de asisten?ă juridică. Fixează termen de judecată la data de 29.01.2020, cu citarea păr?ilor. pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019