Dosar 2917/300/2019 din 27.09.2019

accesiune declinare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2917/300/2019
Data dosar:
27.09.2019
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
accesiune declinare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2020 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Bucureşti, prin Primarul general. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasive. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, prin Primar. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, prin Primar. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă. Pronunţată azi, 16.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1592/2020 din 16.10.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2020 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 16.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 09.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii
  • Sedinta din data de 10.07.2020 la ora 09:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    Pt. administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 10.07.2020
  • Sedinta din data de 08.05.2020 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept conform art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

    Rezolutie din 08.05.2020
  • Sedinta din data de 06.03.2020 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti din data de 03.02.2020 prin care se reconfirma dispoziţiile Hotărârii nr. 2/21.01.2020 date de Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, va amâna cauza.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2020
  • Sedinta din data de 10.01.2020 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    Pt. administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 10.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD