N*** I****
IntimatAdmite cererea formulată de către agenţia de transmitere BEZIRKSGERICHT GRAZ-WEST în contradictoriu cu intimatul NICU IONUT. Constată că la data de 21.06.2019 a fost îndeplinită procedura de comunicare a actelor prin comisie rogatorie internaţională în materie civilă, conform Încheierii din 18.07.2019 pronunţată de Judecătoria Vînju Mare în dosar nr. 1591/332/2019. Dispune recomunicarea încheierii din 18.07.2019 pronunţată de Judecătoria Vînju Mare în dosar nr. 1591/332/2019 şi a certificatului emis în baza art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 13.11.2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială către agenţia de transmitere. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.11.2019 la sediul Judecătoriei Vânju Mare.
Incheiere finala dezinvestire din 21.11.2019