R***** N******
Parte vătămatăG****** A*****
InculpatS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Parte civilăS******** J******* D* A******** S******
Parte civilăCondamnă inculpatul G****** A*****, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C.pen. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului G****** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată R***** N****** la o distanţă mai mică de 100 m, pe o durată de 5 (cinci) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G****** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Constată că prin încheierea nr. 170 din 17 decembrie 2018, dosar nr. 4151/86/2018 al Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului G****** A*****, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, măsură care nu a fost pusă în executare şi nu a fost confirmată până în prezent. Constată că în dosarul nr. 4151/86/2018 al Tribunalului Suceava s-a emis mandatul european de arestare din data de 18.01.2019 privind pe inculpatul G****** A***** mandat care nu a fost executat până în prezent. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G****** A***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b rap. la art. 112 alin. 5 Cod penal dispune confiscarea contravalorii cuţitului tip briceag folosit de către inculpatul G****** A***** la săvârşirea infracţiunii în cuantum de 100 de lei. Constată că persoana vătămată R***** N****** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Constată că Serviciul Jude?ean de Ambulan?ă Suceava nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art. 1349, 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava şi obligă inculpatul G****** A***** să plătească suma de 4.911,34 lei reprezentând despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul G****** A***** la plata către stat a sumei de 1.970 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.570 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, suma de 627 lei reprezentând onorariul din faza de cameră preliminară şi suma de 868 lei reprezentând onorariul din faza de judecată al avocatului desemnat din oficiu Vargan Paul, pentru inculpatul G****** A*****, conform delegaţiei nr. 385/08.02.2019, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2020.
Hotarare 81/2020 din 10.03.2020Amână pronunţarea la data de 10.03.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 25.02.2020. Pronunţată în şedinţa camerei publică, azi, 11.02.2020.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 12.02.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita martorul din lucrări Boca Ştefan cu mandat de aducere, iar inculpatul G****** A***** va fi citat din nou cu mandat de aducere. Celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către Postul de Poliţie Stroieşti pentru a indica motivele pentru care nu au fost puse în executare mandatele de aducere emise pentru inculpatul G****** A***** şi pentru martorul Boca Ştefan. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2020
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 15.01.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita martorul din lucrări Boca Ştefan cu mandat de aducere, iar inculpatul G****** A***** va fi citat din nou cu mandat de aducere. Celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 11.12.2019, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita martorul din lucrări Boca Ştefan la adresa specificată în rechizitoriu, prin organele de poliţie, iar inculpatul G****** A***** va fi citat din nou cu mandat de aducere. Celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2019.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 13.11.2019, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita din martorul Boca Ştefan. Inculpatul arestat în lipsă G****** A***** se va cita cu mandat de aducere iar celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.10.2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Faţă de lipsa martorului din Lucrări Danciu Aurelia şi având în vedere că în cuprinsul dovezii de comunicare a citaţie se regăsesc o serie de inadvertenţe, în continuarea cercetării judecătoreşti, amână cauza şi acordă termen la data de 16.10.2019, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita din nou martora Danciu Aurelia la acelaşi domiciliu. Totodată, se va cita şi următorul martor din lucrări, respectiv Boberschi Filiţa Andreia la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Inculpatul arestat în lipsă G****** A***** se va cita cu mandat de aducere iar celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2019.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 18.09.2019, ora 09:00, complet C4F pentru când se va cita inculpatul se va cita cu mandat de aducere inculpatul arestat în lipsă G****** A*****. De asemenea, se va cita martorul din lucrări Danciu Aurelia la adresa specificată în rechizitoriu. Celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.06.2019.
Incheiere de sedinta din 10.06.2019Având în vedere cererea înaintată de către Serviciul de Ambulanţă Suceava prin care a solicitat relaţii suplimentare cu privire la persoana vătămată/incident, amână cauza şi acordă termen la data de 10.06.2019, ora 09:00, complet C4F pentru când se va emite adresă către Serviciul Ambulanţă pentru a le furniza relaţiile solicitate. Inculpatul se va cita cu mandat de aducere. Celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2019.
Incheiere de sedinta din 20.05.2019În temeiul art. 68 cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de abţinere formulată de domnul judecător Topalea Iulian Cristian în dosarul nr. 291/86/2019 al Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Verificată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2019.
Incheiere abtinere 5/2019 din 04.02.2019