O*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
ReclamantD***** S**
PârâtD***** S******************** A****** L* U** I********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Dagoma S.R.L. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului, publicarea pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Apelanta va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 27.11.2019.
Hotarare 3491/2019 din 27.11.2019