A******* A****
Apelant ReclamantM********* J********
Intimat PârâtT********* B********
Intimat PârâtT********* G*****
Intimat PârâtT********* I****
Intimat PârâtAdmite apelul: Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Galaţi, invocată prin întâmpinare. Admite, în parte, acţiunea şi obligă pârâţii la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G nr. 20/2016, începând cu data de 13.02.2016 şi în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – O.U.G. nr. 27/2006). Obligă pârâţii la calcularea, plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilită?ii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.
Hotarare 1720/2020 din 29.10.2020Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, va amâna pronunţarea pentru termenul din data de 29.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, va amâna pronunţarea pentru termenul din data de 15.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020Repune cauza pe rol , pentru noi lămuriri. Fixează termen la 30 septembrie 2020, sala 4, orele 12:30, pentru când se vor cita părţilor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.07.2020.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Având nevoie de timp pentru studierea actelor si lucrărilor dosarului, va amâna pronunţarea pentru 16 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020Admite excepţia necompetenţei funcţionale. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit. Constată apariţia conflictului negativ de competenţă, suspendă de drept judecarea cererii şi dispune înaintarea dosarului la ÎCCJ pentru soluţionarea conflictului de competenţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.11.2019.
Incheiere suspendare din 12.11.2019Admite excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu.Declină competenţa judecării cererii de apel în favoarea completelor specializate ale secţiei, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârii Colegiului dee Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/2019. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2.10.2019.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019