Dosar 29380/3/2019 din 08.11.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29380/3/2019
Data dosar:
08.11.2019
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CAF 9
  • Soluţionarea conflictului de competenţă

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici formulată de reclamanta DODAN MIHAELA, prin Sindicatul Naţional al Ploiţiştilor din România „Decus”, în contradictoriu cu pârâţii M********* A********* I******, Inspectoratul General al Poliţiei Române, şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, , în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, conform art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă. Suspendă din oficiu orice judecată a cauzei conform art. 134 Cod procedură civilă. Înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă conform art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 Februarie 2020.

    Hotarare 102/2020 din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 06.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CAF 9
  • Amână cauza

    fata de Hotararea nr.4/29.01.2020 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Buzău.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2020
  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CAF 9
  • Amână cauza

    pentru ca reclamanta să î?i exprime un punct de vedere cu privire la excepţia invocată de instanţă

    Incheiere de sedinta din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD